Agrotechnica

Bursele Helmut Claas 2022 România din nou la înălțime

Share this article

Conf. dr. ing. Sorin – Tiberiu Bungescu
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I“ din Timișoara

În fiecare an Fundaţia Helmut Claas din Germania premiază tinerele talente din cadrul facultăţilor de agricultură și inginerie, pentru rezultatele lor excepţionale obţinute în facultate la lucrările de diplomă, masterat și doctorat. Anul acesta Cathrina Claas-Mühlhäuser a prezentat premiile și i-a premiat pe cei mai buni. Ne bucurăm că și România a avut un student premiat în acest an și anume: Cristian Ciocârlie, absolvent al specializării „Mașini și instalaţii pentru agricultură și industrie alimentară” din cadrul Facultăţii de Agricultură – Universitatea de Stiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timișoara.

În data de 19 octombrie, la Harsewinkel, Fundaţia Claas a acordat premiile pe 2022, în valoare totală de aproximativ 50000 Euro celor mai buni studenţi care s-au specializat în inginerie și agricultură, în semn de recunoaștere a tezelor lor finale remarcabile.

Studenţii care au primit premiile principale au prezentat scurte prezentări în power point ale lucrărilor, iar cei care au primit premiile international Helmut Claas au participat la secţiunea de postere care s-a desfășurat în data de 18 octombrie 2022.

Cathrina Claas-Mühlhäuser, președinta Consiliului de Administraţie din 2021, a fost încântată să întâmpine un alt lot de tineri profesioniști
din șapte ţări europene și din Africa.

„Tinerii talentaţi din domeniile agriculturii și ingineriei sunt importanţi pentru a depăși provocările cu care ne confruntăm în prezent și cu care vom continua să ne confruntăm în viitor”, a declarat Claas-Mühlhäuser.

Fundaţia CLAAS a fost înfiinţată în 1999 și de atunci acordă anual bursele Helmut Claas, premii bonus și premii internaţionale. Premiile din acest an au inclus o nouă categorie: Premiul „AgTex Doctoral Thesis” acordat unui doctorand aflat în al doilea an de doctorat, care efectuează cercetări în domeniul utilajelor agricole și al mecanizării, al tractoarelor și motoarelor sau al automatizărilor și electronicii.

Premiile individuale mari, Helmut Claas au fost acordate următorilor studenţi: Premiul I s-a îndreptat în acest an către Patricia Ulbricht, care a primit premiul cel mare pentru lucrarea de licenţă pe
tema agriculturii regenerative, pe care a scris-o la Universitatea din Leipzig. Ea a primit un sprijin financiar în valoare totală de 7.200 Euro. Premiul II: Paul Speitelsbach de la Universitatea din Hohenheim a lucrat la proiectarea unui sistem de tracţiune pe bază de dinţi pentru roboţi ușori utilizaţi pe teren. Teza sa a ocupat locul al doilea și a primit un premiu în valoare de 6.000 Euro. Premiul III a fost atribuit unui student de la Universitatea Harper Adams din Marea Britanie, Richard Geary. Teza sa, intitulată „Maize Belongs to the Farmer, Not the Field” („Porumbul aparţine agricultorului, nu câmpului”), cercetează optimizarea tehnologiei de recoltare și i-a adus o bursă în valoare de 4.800 Euro. Premiul IV a fost luat de studentul Lasse Clausen, care a analizat utilizarea unei combine CLAAS pe teren. Absolventul de la Universitatea de Știinţe Aplicate din Neubrandenburg a primit un
premiu în valoare de 3.600 Euro.

Anul acesta s-au dat 4 premii Bonus, fiecare în valoare de 1500 Euro, care au fost acordate în plus faţă de bursele anuale. Un student al Universităţii Harper Adams din Anglia, John David Kendal Morgan, a obţinut premiul la categoria „Soluţii tehnice pentru îmbunătăţirea bunăstării animalelor”. Teza sa a explorat dezvoltarea unui sistem de imagistică cu costuri reduse pentru a analiza comportamentul păsărilor de curte în mici coteţe din Kenya.

James Patrick Nicol Shaw, de asemenea absolvent al Universităţii Harper Adams, a obţinut un premiu în cadrul categoriei „Îmbunătăţirea gestionării nutrienţilor pentru producţia de alimente”. Teza sa a investigat durabilitatea mecanică a tabletelor de digestat. Aflat pe primul loc la categoria „Angajament tehnic”, Nathanael Ebertshäuser a folosit testele de teren pentru a determina și compara rezistenţele la rulare a trei tractoare. El este absolvent al Universităţii din Hohenheim. Jessica Emminghaus, tot din cadrul Universităţii din Hohenheim, a obţinut un premiu la categoria „Inovaţie” cu teza sa despre domeniul electrificării în tehnologia agricolă.

Primul premiu care a fost dat în istoria Fundaţia Claas din Germania, AgTex Doctoral Thesis, pentru teza de doctorat în inginerie agricolă, a fost atribuit în acest an lui Malte von Bloh, acseta primind o sumă în valoare de 5.000 EURO. Von Bloh cercetează monitorizarea digitală a plantelor în cadrul proiectului său de doctorat la Universitatea Tehnică din München. Dr. Hermann Garbers, vicepreședinte al Consiliului de administraţie, este patronul premiului.

Premiile internaţional Helmut Claas, în valoare de 2.000 Euro fiecare, au fost acordate lui Henk Nap de la Universitatea Wageningen (Țările de Jos), Cristian Ciocirlie de la Universitatea de Știinţele Vieţii „Regele Mihai I” Timișoara (România), Benjamín Zvara de la Universitatea Slovacă de Agricultură din Nitra (Slovacia), János Péter Jakus de la Universitatea BME din Budapesta (Ungaria) și Maciej Kubicki de la Universitatea de Știinţele Vieţii din Poznan (Polonia). Bursa Weihenstephan-Triesdorf a fost acordată lui Ibrahima Traore din Guineea.

Fundaţia lucrează cu un juriu internaţional de experţi din domeniul știinţelor agricole și colaborează cu universităţi de prestigiu din Germania și din străinătate. Capitalul fundaţiei este de 10 milioane Euro. Pe lângă acordarea bursei Helmut Claas, Fundaţia CLAAS sprijină proiectele internaţionale de cercetare universitară și promovează iniţiative școlare care îi inspiră pe studenţi să îmbrăţișeze știinţele naturii și ingineria.

Lucrarea de diplomă a lui Cristian Ciocârlie, intitulată: Realizarea unui sistem de tip cu senzor pentru determinarea nutrienţilor din sol. Determinarea macroelementelor din sol este foarte importantă deoarece acestea au un impact foarte mare asupra culturilor. Efectul se poate observa atât la nivelul cantităţii de recoltare cât și la nivelul calităţii produselor. Scopul acestei lucrări a fost realizarea unui sistem de tip cu senzor pentru a determina cantitatea de macronutrienţi din sol. Acest sistem se dorește în final să fie montat pe un robot autonom care să fie folosit în agricultură.

Determinarea cantităţilor de macroelemente din sol se poate face prin diferite metode. Cea mai precisă metodă este ce de laborator, în care probele de sol sunt recoltate și procesate după anumite norme standard și testele sunt efectuate de persoane instruite. Dezavantajele acestor tipuri de teste sunt preţul și timpul, timpul variind în funcţie de gradul de încărcare al laboratorului. O altă metodă este cea a utilizării kit-urilor de teste aflate în comerţ. Această metodă oferă un răspuns rapid utilizatorului dar precizia acestor teste este mai mică. Rezultatul
testelor se evaluează prin încadrarea acestuia într-un interval. Un alt dezavantaj este că testul este efectuat de o persoană neinstruită.

Cristian Ciocârlie s-a remarcat încă din primii ani de facultate prin seriozitate, implicare și dorinţa de a inova. Sistemele de tip cu senzori și agricultura de precizie sunt considerate de Cristi foarte importante pentru viitorul agriculturii în lume. Felicitări Cristian Ciocârlie pentru că ne-ai reprezentant cu cinste ţara noastră, Centrul Universitar Timișoara și Universitatea de Stiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timișoara!

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
Fill out this field
Fill out this field
Cod Verificare 30 + 2 = ?
Rezolva ecuatia pentru a demonstra ca nu sunteti un robot.
Enter the equation result to proceed
You need to agree with the terms to proceed
DORMER PRAMET – Eroii noștri de filetare
Tehnica combaterii buruienilor prin foc

Demo Room

AgroTechnica

Ultimele Articole
Fabricat in Romania

Aateq

Belgian precision turning, milling and welding in Romania CINE SUNTEM? Compania Aateq a fost înființată în anul 2006 de către…
Indagra

Citeste si: