Configurator JOSKIN
iunie 21, 2021
TOBROCO‐GIANT – prezintă încărcătoarele frontale tip G2300 HD și G2300 X‐TRA HD
iunie 25, 2021

 

Fendt 900 Vario

 

 

Fendt 900 Vario este un tractor extraordinar pentru orice sarcină. Soluţiile sale inovatoare fac ca dvs. să fiţi pregătiţi pentru provocările de zi cu zi. Atât acum, cât și în viitor.

Pregătit pentru orice 

  • Intervalul de putere 296 ‐ 415 CP
  • Motor 9.0‐l MAN:
  • Transmisie VarioDrive
  • Smart AWD VarioDrive
  • Conceptul de lucru la turaţie redusă a motorului Fendt iD
  • Sistem hidraulic cu 2 circuite
  • Sistemul încorporat de reglare a presiunii în anvelope VarioGrip
  • Diametru max. al anvelopei ‐ 44" (2,20 m)
  • Priză de putere faţă
  • Viteză de deplasare 60 km/h*
  • Sistemul de conducere cu spatele

  • Sistem de telemetrie Fendt Connect
  • Afișare în timp real cu ajutorul Smart Connect
  • Sistem nou de blocare de siguranţă
  • Cameră pe capotă
  • Cabină Fendt Life Cab • Pachet Infotainment
  • Sistem de sunet Premium
  • Oglindă electrică retractabilă (poate fi reglată de pe terminal)
  • Cutie de unelte retractabilă, cu 3 opţiuni diferite de dotare  

Dinamic. Durabil. Cu consum redus.

Noul tractor Fendt 900 Vario folosește tehnologii de vârf, care vă fac munca de zi cu zi mult mai eficientă, la putere maximă a motorului.

Motor 9.0‐l MAN:

Motorul cu 6 cilindri în linie furnizează o putere de la 296 până la 415 cai putere. Se diferenţiază prin densitatea de putere incredibilă, în ciuda formei compacte și ușoare. Sistemul Common Rail cu o presiune de injecţie de până la 2.500 de bari și turbocompresorul cu geometrie variabilă a turbinei (GTV) furnizează o putere distribuită uniform și dinamic, chiar și la turaţii reduse ale motorului. Toate componentele motorului sunt reglate pentru un interval de întreţinere de 1.000 de ore de funcţionare.

Conceptul de lucru la turaţie redusă a motorului Fendt iD

Fiecare componentă a vehiculului, cum ar fi motorul, cutia de viteze, ventilatoarele, sistemul hidraulic și toţi utilizatorii secundari, este proiectă să se potrivească perfect turaţiilor reduse ale motorului. Cuplul constant al Fendt 900 Vario este cuprins între 1.150 rpm și 1.350 rpm. Acest lucru înseamnă că Fendt iD poate reduce continuu consumul de combustibil, pentru o durată mai lungă de viaţă.

VarioDrive

Fendt VarioDrive asigură un condus dinamic continuu, la orice viteză cuprinsă între 0,02 km/h și 60 km/h. Punţile din faţă și din spate sunt acţionate separat. Cu ajutorul unui ambreiaj „inteligent” pe toate roţile, cuplul motor este distribuit după necesităţi între punţi. Puterea este transferată automat la puntea de prindere.

Gata pentru viitor. Cu soluţii inteligente de la Fendt.

Sistemul de telemetrie Fendt Connect Pachetul de bază pentru telemetrie este cea mai bună modalitate de a vă analiza și gestiona flota. Fendt Connect poate citi, stoca și analiza datele tractorului ca parte a pachetului de servicii achiziţionat. Acest lucru vă ușurează planificarea timpilor de utilizare și a capacităţii tractorului, ceea ce în final vă ajută să îmbunătăţiţi eficienţa economică a vehiculelor dv.

Întotdeauna pe drumul cel bun ‐ Fendt VarioGuide Contour Assistant

Folosind VarioGuide ‐ sistemul central de ghidare pentru trac‐ toarele Fendt ‐ lucraţi întotdeauna cu cea mai mare precizie. Alegeţi dintre două opţiuni pentru receptor (NovAtel® sau Trimble®) și o va‐ rietate de semnale de date de corecţie. Fendt VarioGuide Contour Assistant vă ajută să lucraţi și mai eficient și mai ușor folosind noile funcţii: tipuri de traiectorii VarioGuide, „segmente de contur” și Single Track. Utilizând funcţia „segmente de contur” puteţi folosi diferite traiectorii în același timp. Tractorul comută automat pe traiectoria corectă, pe baza direcţiei și a poziţiei sale curente. Sistemul de ghidare este de un real folos la întoarcerea la capătul rândului.

Echipat pentru orice tip de lucrare

Un domeniu extins de aplicaţii înseamnă rate mai mari de utilizare, ceea ce influenţează direct raportul calitate‐preţ al tractorului dvs. Indiferent dacă este vorba de lucrări agricole, de transport sau forestiere. Pentru ca Fendt 900 Vario să fie ideal pentru lucrările dorite, puteţi personaliza tractorul în funcţie de nevoile dvs.
Sistem hidraulic flexibil

Structura modulară a sistemului hidraulic vă oferă o gamă largă de opţiuni. Aceasta include posibilitatea de a alege 3 debite diferite pentru ulei: 165 l/min, 220 l/min sau 2 pompe hidraulice (220 + 210 l/min) cu un debit de până la 430 l/min. Sistemul hidraulic cu 2 circuite permite alimentarea pentru două unităţi, cu debite diferite de ulei și cu presiuni diferite. Pentru distribuitoare puteţi alege cuple UDK, DUDK și FFC. În corpul distribuitoarelor pot încăpea cuple de diferite dimensiuni. Desigur că toate legăturile de cuplare sunt ușor de manevrat. Cuplele DUDK și FFC pot fi legate sub presiune, din ambele părţi. Puteţi să le schimbaţi între ele pentru aplicaţii diferite. Fendt 900 Vario dispune de legături hidraulice pentru până la opt unităţi de comandă, din care șase amplasate în spate și două în faţă.

Personalizare în ambele părţi

Vă puteţi personaliza echiparea lui Fendt 900 Vario. Atât la partea din faţă, cât și la cea din spate. Pe lângă opţiunea de ridicare a greutăţilor pentru balastare, sunt disponibile două versiuni pentru ridicătorul faţă. Cu dispozitivul retractabil de ridicare din spate, puteţi configura vehiculul exclusiv pentru operaţiuni de tractare. Dvs. decideţi ce legături și ce funcţii vă sunt necesare. Complet echipat la partea din spate, Fendt 900 Vario dispune de ridicător spate, priză de putere, tije hidraulice laterale, prindere utilaj atașat, bară de tractare, ISOBUS, „Power Beyond” și multe altele. De asemenea, există o gamă completă de sisteme modulare de atașare precum cuplajul CUNA, Piton‐Fix sau Hitch (în funcţie de ţară). La partea frontală, puteţi opta pentru ridicător, priză de putere, până la două prize hidraulice și una ISOBUS.