AGROTEAM TRADING SRL este importator de utilaje agricole, viticole, pomicole și de seră, a unora dintre cei mai renumiţi producători.
În acest număr al revistei vă prezentăm un utilaj inovativ marca Officine Mingozzi, o companie cu o experienţă de treizeci de ani, lider de piaţă în sectorul plivirii cu flacăra.
Tehnica combaterii buruienilor prin foc a luat naștere și s-a dezvoltat în Statele Unite, unde, în anul 1852, John Craig. din Columbia (Arkansas) a folosit pentru prima dată un dispozitiv special patentat de plivire cu flacără.
Dezvoltarea echipamentelor de plivire cu flacără și definirea metodologiei de utilizare a acestora au devenit populare abia în anii 1940/1950.Colaborarea constantă a companiei Officine Mingozzi cu diverse Universităţi și Centre de Studii a condus de-a lungul anilor la o mai bună
cunoaștere a efectelor aplicării acestei tehnologii atât pentru combaterea buruienilor, cât și în lupta fitopatologică.
Vă prezentăm în cele ce urmează un utilaj potrivit utilizării în podgorii sau livezi, ce a fost construit și testat în cooperare cu Universitatea din Pisa.
Modelul PFV este un utilaj conceput în Italia, pentru tratamentul de plivire, împotriva buruienilor și bolilor fungice prin foc (BIO).
Timpul de acţiune al căldurii în timpul tratamentului este foarte scurt încât să nu permită carbonizarea materiei vegetale.
Efectul imediat al căldurii este de a face plasma celulară a rădăcinii să se extindă rapid, determinând astfel prin explozie ruperea membranei exterioare. În acest mod fluxul de hrănire intracelulară este intrerupt: celula nu mai poate fi hrănită și datorită evaporării continue din cauza rupturii membranei, într-o zi sau două buruiana se usucă.
Condiţiile cele mai favorabile pentru utilizarea tehnicii de plivire cu foc se obţin atunci când faza vegetativă a buruienilor este în stare iniţială (de la 1 la 10 cm înălţime).
Temperatura de lucru poate fi ajustată, de la 90° la 101°, în funcţie de tipul ierbii.
Echipamentul este compus dintr-un cadru de susţinere pentru a fi atașat la ridicătorul posterior sau anterior al tractorului, pe care sunt montate: arzătoarele, suportul pentru butelii, ventilatorul și toate sistemele hidraulice și electrice pentru funcţionarea mașinii.
Utilajul este versatil, poate fi configurat în funcţie de necesităţi. Astfel poate fi pe un rând sau două rânduri cu deplasare manuală sau hidraulică. De asemenea poate fi configurat pe diferite dimensiuni astfel încât să acopere o plajă cât mai mare de culturi.
Suportul este pentru 2 butelii de 25 kg de GPL, complet cu sistem de încălzire pentru a permite golirea lor completă.
Capul de susţinere al arzătorului permite, prin ajustare manuală, deplasarea setului de arzătoare și a ventilatorului în sus sau în jos faţă de sol, fără a modifica înclinaţia.
Are în dotare 8 / 16 arzătoare speciale, reglabile în unghi cu solul și echipate cu puncte speciale de rupere în caz de impact accidental. Aceste puncte de rupere sunt ușor de înlocuit chiar și în câmpul de lucru de către operatorul însuși.
Tratamentele au loc întotdeauna fără a atinge tulpinile plantelor, lucrând la aproximativ 20-25 cm de centrul rândului și la 20-25 cm de sol.
Laţimea maximă de lucru a suprafeţei tratată este de 60 cm.
Mai jos vă prezentăm schema de lucru:
Avantaje:
- Lipsa absolută de reziduuri nocive pe sol
- Lupta împotriva buruienilor
- Lupta împotriva bolilor fungice
- Prelucrare fără atingerea tulpinii
- Două beneficii într-o singură trecere, randament dublu cu jumătate din investiţie
Consumul orar al mașinii este de 18-20 kg / oră de GPL și o viteză de lucru de 3-5 km/oră
Tratamentul de plivire cu flacără ar putea reprezenta o alternativă validă la tratamentele chimice: este ecologic, durabil din punct de vedere economic și mai ieftin decât metodele chimice obișnuite.
Utilajul a fost prezentat și în cadrul Expoziţiei INDAGRA de anul acesta.
UrmăriÅ£i-ne È™i în următoarele ediÅ£ii unde vom prezenta È™i alte echipamente utile cu un raport calitate – preÅ£ optim în vederea satisfacerii nevoilor clienÅ£ilor nostri!